Verbier marathon by UTMB, n-a fost doar cea mai bună cursă din afara țării pt mine, având în vedere clasarea în top 10 general, ci a fost o întreaga experiență de câteva zile.

A fost și o bună ocazie să mă revăd cu bunii mei prieteni din Italia, familia Manolachi, la care am ajuns de miercuri.

După 2 zile de leneveala, vineri s-a plecat către Verbier. Eram puțin îngrijorați să nu se anuleze și cursa noastră, care, joi, la ultimul update, a fost scurtata și mutată pt duminică din cauza zăpezii netopite încă, a vremii cu multe precipitații și mai ales din cauza probabilității fulgerelor din creastă.

Vineri pe la prinz am ajuns în Martigny, la cazare. În câteva ore am ridicat kiturile, vizualizat parcarea pt dimineața concursului, telecabina de urcat la start și am urcat până în Verbier ca să vedem unde se ajunge la finish. Frumos prin Verbier, dar nu wow. Stațiune pt activități de munte, plină de hoteluri, vile și alte cazări foarte scumpe, dar înghesuite unele în altele mai ales în zona centrală. Magazinele, restaurantele la fel, scumpe, cu puține locuri de parcare. Una peste alta, o stațiune luxoasa, dar cu foarte puțini oameni sportivi, de munte… După puțină plimbare, în drum spre cazare, am ieșit din soseaua principala pe un drum secundar cu priveliști frumoase, și ne-am oprit pe marginea drumului să mâncăm ce am adus de acasă și nu voiam să se strice, orez cu legume. Pastele, că am avut și din astea, pregătite de Ionuț acasă, le-am dat gata înainte să ajungem în pasul San Bernard, la trecerea graniței dintre Italia și Elveția. Pe urmă ne-am întors în Martigny, iar pe seară am urmărit prima repriză dintre Portugalia și Olanda în piața centrală din oraș, unde era montat un mare ecran.

Sâmbăta, la sugestia lui Ionuț, care știa că eu n-am fost niciodată, a propus, chiar dacă vremea părea urâtă, să mergem până în Chamonix.

ASTA DA STAȚIUNE DE MUNTE

Vremea într-adevăr era urâtă, dar chiar și așa, orășelul ăsta freamata de oameni care fac sport. Tot timpul vezi alergatori, muntomani cu rucsaci în spate, alpinist, bicicliști mai mult sau mai puțin echipați pt ture pe munte… Rulote de toate felurile peste tot, cu haine care stau la uscat și echipament pregătit pt o nouă zi de aventura. Da, sunt și ceilalți turiști, care, la fel ca mine azi, vin doar sa viziteze orașul și poate să urce cu telecabina pe sus, dar e altceva. Multe magazine de munte, cu tot ce vrei, la preturi normale, din păcate fără reduceri. Restaurante, terase, cofetării…, la tot pasul. Fără probleme în a găsi ceva vegan. Prețurile la fel ca la noi. După câteva ore de plimbat prin oraș, fără prea multe priveliști asupra munților din jur că într-adevăr vremea era mohorata, ne-am întors la cazarea din Martigny cu speranța că o să mai ajung și cu altă ocazie aici.

Pe seară ne-am întâlnit și am luat masa, cu Alina, o româncă din Italia care urma să participe tot la maraton, și soțul ei. Eu am consumat ceva orez cu ciuperci. Din păcate, n-a fost prea gustos ca să-mi termin porția, dar a costat 30 de euro :). La plecare, către cazare, în piața cu ecranul imens, am prins penaltiurile dintre Anglia și Elveția. Au pierdut. Drept urmare, se cam lăsase liniștea.

Înainte de culcare ne-am pregătit echipamentul și bagajele, că trebuia să eliberăm și camera odată cu plecarea de dimineață.

Duminică, ziua cursei, a decurs așa cum era planificat. Ne-am trezit la 5:40, iar la 6:30 eram la mașină cu bagajele pregătite și cu micul dejun luat. Bine, am avut la îndemână doar bautură de soia și pâine neagră, dar a fost suficient. Aveam și ceva fulgi de ovăz, dar cum nu-i pusesem la muiat de cu seară, nu i-am băgat în seamă. Ne-am oprit să o luăm și pe Alina, iar la 7 și puțin parcam mașina în parcarea de la telecabina din Le Chable, cota 800 și puțin.

Am urcat sus, la Moay, cota 1700, trecând prin norul din care picura ușor. Am ajuns cam devreme, având în vedere startul de la ora 8:30. Intre timp, în zona de start, ne-am cunoscut și cu Gabriel, un alt român din Elveția care urma sa alerge și el la maraton. Cu trecerea minutelor, norul s-a mai ridicat, plimbat, și a început să picure ușor. Am stat cu jacheta pe mine până la start. Eram surprins să văd așa mulți alergatori în pantaloni scurți având în vedere că era stipulat în regulament destul de clar, piciorul acoperit în totalitate din 2 sau 1 articole vestimentare.
Elvețienii, ca să nu se dezminta, în zona de start aveau un cort în care se găsea cafea, ceai cald și ceva de mâncat, dar costa, așa cum doar la ei se poate 🙂

Startul a fost la 8:30 pt noi, băieții, pt ca aveam numere alocate în urma punctajelor itra, între 3000 și 3400, iar Alina urma sa plece la 9:15 pt ca avea peste 4000. Se pleca din în 15 în 15 minute, 5 starturi de aproximativ 400 alergători.

3 km de drum forestier în urcare ușoară ne-au băgat în priză de la început. După care a început o urcare abrupta până în creastă. La km 9 și puțin, cu 900 diferență de nivel, a început coborârea lungă de 13 km cu peste 1700 metri scăzuti. După puțin timp a ieșit soarele. Mai mult de jumătate a fost pe drumuri forestiere, iar restul pe poteci late și doar foarte puțin pe o cărare îngustă, veritabilă de munte. Undeva, pe potecile late, în urma ploilor abundente, am tras două căzături pe iarba îmbibata cu noroi și apă din belșug. Fugeau picioarele de sub mine de ziceai ca sunt la patinoar. Bine ca a fost doar pe o porțiune de câteva sute de metri.

Pe la km 23, după 2 rătăciri ușoare cu alți alergatori, că, bănuiesc eu, organizatorii nu au demarcat traseul anterior, am ajuns înapoi în Le Chable pregătit pt urcarea de 10 km cu 1500 diferență de nivel. A decurs destul de bine, tot în mare parte pe drumuri și puțin pe poteci. Din păcate începuse să fie cam cald și foarte multă umiditate. Intr-o ora și 36 minute, depășind cam 5 concurenți, o terminam și începeam coborârea spre Verbier, de data asta doar pe poteci pline de noroi cu doar ultimii 2 km pe drum.
N-am scăpat nici pe porțiunea asta cu noroi de o căzătură bună. Mă așteptam să-mi fie dificil având în vedere încaltarile mele, Speedgoat 5, rămase fără aderență în partea din spate a tălpii, dar nu era vina mea. Am încercat în ultima luna 2 perechi, un Salomon Thundercross și un Speedgoat 6. Din păcate, ambele mi-au dat puțin cu virgulă și le-am lăsat acasă pt antrenamente.
Totuși, în 35 de minute, cât am făcut pe ultima coborâre, am mai depășit 2 concurenți, terminând împreună cu un tip alături de care am făcut echipă pe această coborâre ca să depășim concurenții de la o probă mai mică.

La final, mi-am primit medalia, tricoul, m-am spălat, schimbat, am mâncat câte ceva, de data asta fără sa plătim :), și l-am așteptat puțin peste o ora pe Ionuț. Când a ajuns el, am aflat că am terminat pe locul 9 general. (scump și internetul în Elveția :)).

Un loc mai mult decât bun având în vedere că speram la un top 20.

După ce a ajuns și Ionuț, care a urmat același ritual, spălat, schimbat, luat tricou și odihnit puțin…, am mers în zona unde primeam și mâncare caldă. Acolo ne-am întâlnit și cu Gabriel care terminase între timp. Am socializat puțin în timpul mesei, că primisem un pahar de suc, ceva care părea mămăligă cu brânză, dar mai puțină brânză decât la noi și o prăjitură bună.

Mai departe am plătit 6 euro să coborâm cu telecabina din Verbier în Le Chable, și ne-am întins către casă, casă la care am ajuns pe la 8 seara, trecând și pierzând puțin timp în același superb pas, San Bernard, 2500 metri.

-Antrenament pt cursă. Aproximativ 2000 km alergați și 50 de mii diferență de nivel de la începutul anului. Plus 1700 km bicla și destule ore cu exerciții pt abdomen și mijloc.
-Nutriție în timpul cursei. 4 geluri Maurten, 2 pastile cu sare și un isotonic cu magneziu. Apă aproximativ 2L.

Multumiri speciale familiei Manolachi, alături de care am petrecut aceste momente minunate!

Nu în ultimul rând:
Tuturor prietenilor care mă încurajează, felicita și ceartă atunci când merit 🙂
Garmin Romania
Trisport.ro
Ciucas X3